Astăzi vom dezbate o temă lumească alternativă:
De ce cu toții muncim gratis, ca angajați involuntari, pentru supermarketuri?
O lume întreagă se schimbă în jurul nostru, de multe ori în bine, uneori în rău, cel mai adesea într-un gri insuportabil care ne confuzează.
Sunt schimbări ce par bune, dar ulterior se dovedesc a fi un mare rahat pe băț. Sunt schimbări ce par inutile, dar care ne împing să devenim oameni mai buni. Iată o nouă schimbare gri: relația clientului cu supermarketurile, la check-out. Dacă pe vremuri existau (și încă există, dar mai răruț) locuri tip “împinge tava”, unde te autoserveai, acum, acest nou self-check-out, este un “împinge tava cu botox”, o operațiune umflată, completă, menită să ajute corporația să facă niște economii: caută marfa, pune marfa, scanează marfa, plătește marfa, pune marfa, împachetează marfa, scaneazǎ bonul, ieși.
Ehei, să vă zic eu cum visam că poate la un moment dat o să fie ca în Vest, unde mai sunt oameni care-ți pun marfa-n pungă la capătul benzii, în timp ce tu schimbi o vorbă cu casierul, ca-n filmele alea faine în care un client ursuz dezvoltă relații haioase cu casierițele.
Casele self-check-out din supermaketuri au un singur avantaj. Economisești timp. Pierzi, desigur, ocazia specială să te plictisești la coadă, în spatele conaționalilor tăi, în timp ce le studiezi coșurile pline de chestii pe care tu nu le cumperi, pentru că trăiești mai sănătos. În societatea modernă plictiseala – și implicit statul la coadă – este un mare păcat, de care ne este frică ca de usturoi la primul date. Dar divaghez.
Nicio lege nu interzice includerea self-check-out-ului în relația de vânzare sau relația comercială, cum ar veni. Este o zonă gri, deci nereglementată. Așa că salvarea nu o să vină de la avocați, pentru că avocații se ocupă de legi care există. Noi la Poie ne ocupăm de fenomene care au apărut la marginea legii – să ne fie clar, nu neapărat în afara ei.
Revenind la subiect, un mic diavol se răscoală în mine. Și întreabă:
De ce clienții sunt obligați să utilizeze echipamentele unui furnizor – în acest caz, toată casa de marcat?
De regulă, un client nu ar trebui să contribuie la introducere unor date contabile în sistemul de contabilitate sau de gestiune a unei companii. Nu este, această operațiune, de obicei, responsabilitatea angajaților?
Ce se întâmplă dacă un client este rănit de un echipament (ex. curentat)?
Ce se întâmplă dacă scanează produsele greșit și este identificat la un control, după care nu funcționează mica înțelegere sau explicațiile?
Nu este, oare, muncă neplătită, atunci când contribui la funcționarea operațională a unei firme care, în urma muncii tale, economisește direct bani, deoarece nu mai angajează oameni care să efectueze operațiunile de gestiune și vânzare?
Dacă este muncă neplătită, ce legislație trebuie aplicată? Avem nevoie de una nouă? Nu cumva self-check-out-ul e o muncă care îți dă dreptul la o reducere pe care ar trebui s-o normeze statul? Cinci lei în minus la self-check-out?
Există o corelație directă între prețurile și adaosurile supermarketurilor și aceste reduceri de cost, prin faptul că au mai puțini angajați?
Citind aceste întrebări, aveți două scenarii. Să mă vedeți ca un clevetitor care n-are ce face și se leagă de chestii pe care voi le iubiți. O minte minoră care se preocupă de probleme inexistente. Sau putem să ne gândim, totuși, cum vrem să participăm într-un sistem în care tu muncești, ca alții să economisească bani, iar prețurile să nu reflecte acele economii.
Keep scanning.
Poie