Era dimineața devreme când începuseră să danseze cerealele în castronul meu de lapte. Eram student. Spre deosebire de supărații din țara mea, sunetul unei bormașini mi se părea dovada onestă că cineva renova jegurile alea de apartamente comuniste în care trăiam. Până să aud sunetul bormașinii, trăisem cu impresia că stau într-un bloc chill și aveam vecini mișto.
Ghicitoare: știți care-s cei mai faini vecini la bloc? (vedeți răspunsul la capăt)
Trecuseră deja trei luni de când mă mutasem în apartament și viețuiam într-o dulce liniște. Mă felicitam dimineața pentru că găsisem un apartament sub geamul căruia ciripeau păsări și băbuțe liniștite. Bine frate, știi să execuți o chirie faină. Mă pupam pe creier de abil ce eram și cum reușisem eu să miros singurul agent imobiliar onest din sectorul 1.
Sincer, când ești tânăr și te trezești buimac în fiecare zi, ca un gen Z-er, și auzi pentru prima dată în viața ta o bormașină, nu-i dai atenție. Știi că orice vine, va și trece. Ești verde și necopt. Nu ești conștient de un simplu adevăr despre o categorie de meșteri exotici care renovează apartamentele în România: n-au timeline și n-au deadline.
Să explic pentru burghezii care nu au făcut niciodată în viața lor managementul unui meseriaș. Sunt muncitori în țara asta care pot începe o lucrare toamna și pe care o execută episodic, în intervale scurte, câte puțin în fiecare anotimp, ca un muncitor peren care rodește doar din când în când.
Da, al meu meșter din vecini era un muncitor peren. Venea la două-trei zile și dădea câte o gaură în peretele comun cu dormitorul meu. Rutina lui? Deschidea ușa, desfăcea o bere la doză, elibera un mic râgâit, apoi pornea bormașina.
Făcea asta regulat, din octombrie până cândva în ianuarie. Începusem să am coșmaruri. Visam cu bormașina, visam cu găuri, cutremure. Într-o dimineață m-am trezit convins că stăteam întins pe scaunul stomatologului meu care îmi curăța canalele cu un rotopercutor.
M-am dus la vecini să-i întreb dacă știu ceva despre cam când se vor termina lucrările. În afară de Gică de la 1, văduvul alcoolic, toți băteau câte un șnițel. Ai fi zis că eram într-un bloc de tobari începători. Nimeni nu mi-a deschis ușa.
Se crăpase de ziuă când am ajuns acasă de la un chef studențesc monstru, obosit și preavorbit, ca un politician după noaptea alegerilor.
Cred că adormisem în pat și am visat că mai am nevoie de o ultimă țigară înainte de culcare. Tremura totul în jur. Peretele meu era plin de ciocănitori neon, care aveau, în loc de cioc, niște buze groase, vișinii, generoase, umflate cu acid hialuronic. Aceste ciocănitori își loveau buzele groase de peretele meu și scoteau un fel de sunet de ventuză, flop-blup.
Practic, pupau peretele.
Flop, blup, apoi bormașina, brrrz.
Flop, blup, brrrz, iarăși bormașina.
Vârful unui burghiu apăru la mine în f***ing dormitor. În mijlocul peretelui comun din dormitor se făcu o gaură cât un deget, prin care vedeam muncitorul din vecini, îmbrăcat într-o salopetă albastră, cu părul lung, blond. Mirosea a Old Spice.
Am luat o țigară în gură, am băgat-o prin gaura din perete și am așteptat până mi-a aprins-o meșterul. Am fumat-o în liniște, apoi m-am trezit din vis.
A mai dat o singură dată cu bormașina, peste vreo săptămână. La vreo două săptămâni s-au mutat doi corporatiști decenți lângă mine. Nu tropăiau, nu se certau, singurul lor defect era că-și spălau hainele după ora 10, seri în care eu visam cu ciocănitori cu buze umflate cu acid hialuronic care-mi pupau pasional peretele din dormitor.
Sunt, cum s-ar spune, un caz fericit. Doar în vis mai aud bormașina.
Cât este normal să dureze, când stai la bloc, o renovare cu bormașina?
Pe termen lung, ca să știți, eu visez să mor la casă, indiferent la ce residens visați voi.
***
(Răspuns ghicitoare. Î: Știți care-s cei mai faini vecini la bloc? R: Ăia care sunt plecați!)