Cariere în România. Gen Z și Marele Bostan
De ce Gen Z-erii preferă dovleceii plăcintari la lucru?
Un român obișnuit care lucrează pentru marile companii trece prin 6 etape dovlecești în cariera sa. HR-ul nu înțelege nimic din aspirațiile tinerilor. Gamifică locurile de muncă și le oferă banane gratis, în loc să le ofere bani, respect și niște șefi sănătoși la cap.
1. Etapa mini-zuchinni
Ești mini-zucchini. Fraged, timid și cute. Este etapa în care toți își bat joc de tine, direct, sau indirect, ghiolbănește sau finuț. În etapa mini-zucchini fiecare șef, șefuleț te vrea de partea lui sau îți dă cu hate din prima. Te vor imprimat ideologic. Ești sluga slugilor, un add-on la scanner. Este etapa în care înveți meserie, dacă poți, și ți se adâncesc maladiile mentale.
În aceasta etapă a carierei tale n-ai bani pentru chirie, dentist și haine în același timp, pentru că nu produci suficient pentru sistem, îți zic ei. N-ai sacrificat nimic, spre deosebire de ei.
2. Etapa dovlecel pane
Ești varză. Vrei să emigrezi. Sau faci job hopping. Toată lumea pierde. Gen Z-erii nu suportă etapa asta. Nici noi n-am suportat-o, dar ne-a învățat mama și tata să luăm **** în brațe. Și bine n-am făcut, dar ne amăgim acum că am fost tari și șmecheri, dar de fapt, stăteam prin birturi și-n vama veche.
3. Etapa dovleac plăcintar (cea mai mișto)
E cea mai mișto etapă, scurtă. Ți s-a mărit salariul. Poate ai un middle-manager OK. Lucrezi OK. Știi că nu trebuie să termini tot la lucru. Ești înainte de o promovare. Ești semi-respectat. În etapa asta vor să lucreze toți Gen Z-erii. Este sweet.
4. Etapa dovleac galben
Ești middle-manager sau ceva șef. Navighezi printre Zoom-uri și români și românce cu un apetit pentru bârfă mai mare decât balenele albastre. Ești înconjurat de balene. Toți stau la fumat sau vorbesc despre AI și țoale. Noaptea visezi cu bunicii tăi.
6. Etapa Marele Bostan
Ești șeful greilor. Cu bani, boli de inimă, autoimune și hemoroizi, casă cu terasă și copii la școli private. Te uiți la tenul colegilor mai tineri și nu-ți vine să crezi cum arăți tu. Joci jocul și tragi pielea de pe toți colegii mini-zucchini din jurul tău. Dar nu-ți place cum arată România. Te gândești să emigrezi cu ultimul tren, dar ai fost în Bruxelles și ți-a fost frică noaptea pe stradă așa că ai dubii. Rămâi.
6. Etapa dovleac de Hallowen
Ultima etapă din cariera ta, când sistemul fie te ejectează, fie te autoejectezi pentru că nu mai poți. Companiile vor carne proaspătă de tun. Ești prea slow și nu înghiți glumițele șefilor superbostani. Ai copii sau hobby-uri, iar asta te face neangajabil în multe locuri. Antreprenoriat, freelance, trăit din economii. Apoi mori și nimeni nu-și amintește de tine la lucru. Peste 30 de ani moare și copilul tău. Apoi se duc și nepoții.
Ultimul strănepot moare de supradoză, stresat de job-ul lui din 2314. Și uite așa s-a dus și neamul tău.