Dacă niște marțieni ar ateriza mâine pe pământ și m-ar întreba “ce este social media”, le-aș răspunde dintr-o suflare: social media este un fluviu învolburat în care se adună toată mizeria și frumusețea oamenilor. Unde se duce acest șuvoi? Într-o mare toxică, de pe fundul căreia se aud țipete ascuțite și râsete cristaline.
În jurul alegerilor, această mare infinită de social media care bolborosește devine insuportabilă. În această perioadă lumea pare că-și dezvoltă un hobby neplăcut: pasiunea comentariilor politice – o competență realmente inutilă în viață, dacă mă întrebați pe mine, în lipsa aplicării unor principii etice personale și investirea unui timp semnificativ în cercetarea, la primă mână, a candidaților și a partidelor.
Cine cu cine se aliază, cine pe cine vizitează în miez de zi, ce zice cutare terapeut despre omul cutare politic, ce pie-chart-uri și scenarii desenează un analist politic, ce verdicte dă un om de new-media care scrie pe repede înainte pentru audiență și like-uri, pentru mine, Poie, este total irelevant.
Au fost vremuri când eram parte din fluviul dezbaterilor și aveam convingeri de neclintit. Votam pasional și trăgeam palme ideologice prin toate cotloane unde descopeream leneșii gândirii. Penalizam trădări și felicitam eroi. Știam că schimbarea vine doar dacă oamenii ca mine se implică, prin speech-uri aspre și asertive. Astăzi, după x ani, am ajuns și eu mai aproape de vibe-ul celor mai bătrâni: puțin meh, dar puțin mai limpede la cap.
Principiile mele personale “de vot” sună așa:
Nu votez pasional și nu-mi permit să fiu dezamăgit.
Citesc platformele partidelor.
Nu râd de votul nimănui.
Pe holurile care duc la cabina de vot zâmbesc bătrânelor.
Nu-mi definesc identitatea printr-un partid și nu sunt fidel niciunei mișcări ideologice. Sunt un swinger asumat, în funcție de oferta electorală.
Votez binele cel mai mare care se suprapune peste valorile mele, cu mențiunea că acest bine îl analizez prin lentila propunerilor/măsurilor istorice ale partidelor, nu doar din platformele prezentate în campanie.
Prioritizez prin votul meu drepturile omului de orice fel, de la drepturile celor vulnerabili, LGBT, minorități, pietoni, drepturile copiilor, preoților din mediul rural, working poor, femei tinere et co. Știu că uneori aceste drepturi pot fi într-o firească contradicție unele cu altele. Rezolv aceste tensiuni prin reflecție, dialog în familie și cu prietenii, lecturi extinse, inclusiv prin cotloanele “inamicilor extremiști”, ca să pot lua o decizie informată, bazată pe un compromis rezonabil.
Nu discut despre votul meu. Îmi petrec restul duminicii din ziua votului citind.
Nu moralizez, nu mă cert și nu bat obrazul oamenilor care nu s-au dus la vot.
Beau obligatoriu un capuccino de specialitate după vot și mă uit la cerul albastru fără să mă gândesc la nimic.