Mie-mi vine destul de greu să vorbesc cu vecinii mei de tavan despre cum își împlinesc ei dragostea, mai ales atunci când o fac zgomotos, târziu în noapte.
Să vă povestesc.
Era primăvară. O noapte oarecare, mult după miezul nopții. Pluteam în patul meu, undeva în dulcea stare dintre somn și veghe. Cred că halucinam despre ceva formulare nedepuse la ANAF. Totul a început cu un ciocănit discret în planșeu. Unul, cioc, pauză, doi, pauză, trei, cioc, cioc, cioc.
Ciocănitul s-a transformat treptat în bubuituri. Unu, doi, boom, BOOOOM, BUM-BUM. Apoi polifonia ei, niște vocalize excitate ce coborau pe țeava caloriferului care dădea căldură de la oraș. La final, descărcarea lui ambițioasă, ca a unui leu fericit în savana lui personală.
Șapte minute intense în miez de noapte, suficiente cât să-mi strice somnul.
Dimineața eram praf. Stăteam în duș și făceam cerculețe de săpun în jurul ombilicului și mă gândeam că, dacă treaba asta se repetă, voi ajunge mort cronic de oboseală, sigur voi rămâne fără job, voi face accident cu mașina, mă voi lăsa de hobby-uri și mă voi transforma într-o coajă de om buimac care noaptea stă treaz, iar ziua doarme.
Fricile mele s-au adeverit. Am intuit bine. Cutremurele erotice se repetau regulat, la două-trei zile, fix la aceeași oră imposibilă: 02:30.
În unele nopți stăteam cu ochii țintiți pe tavan. Mă uitam la o pată gri și mă să simțeam ușor confuz. Încă auzeam ecoul unui dublu orgasm sincron pe timpan.
Trebuia să bat în perete la ora 02:30? E un lucru cunoscut că dacă întrerupi brusc plăcerea unui vecin, niciodată n-o să mai reparați împreună un acoperiș rupt de furtună. Lose-lose.
Când îți cumperi apartament, nu prea poți întreba vecinii despre cum fac ceilalți vecini dragoste, nu?
Trebuia să sun la 112? „Mă scuzați, dom’le polițist, respectele mele, sunt Poie de la 3, la etajul 4 vecinii mei s-au pus să rupă patul în stil Gorilla-level, ajungeți în 7 minute pă flagrant?”
Neah. Îmi trebuia un plan mai bun.
Știam că nu voi primi ajutor de la oamenii din managementul blocului: președintele asociației, om blând și degeaba, vax albina – zero inițiativă, administratoarea, femeie plinuță, empatică, specializată în ținut bancnote și bilețele pătate de bulion în folii de plastic – nicio speranță, vecinii, la fel, niște fricoși care evitau conflictul cu oamenii care arată periculos, așa.
Da, vecinul meu, să-i zicem Gorila Iubirii, era un om bine făcut, cu un aer de interlop. Eu sunt destul de „average și relatable”. Genul de om căruia i te poți destăinui. Diferența dintre noi era semnificativă, așa că am exclus din start soluția unei posibile confruntări fizice. M-ar fi bătut ca pe un mototol.
Concluzia la care am ajuns a fost că trebuia musai să negociez cu el.
Dar dragostea nu e ca bormașina – nu-i poți zice omului, știi ce, lasă scula, că e oră de liniște. Sexul consensual este una dintre cele mai frumoase cadouri pe care Dumnezeu le-a trimis pe pământ, cu condiția să se întâmple la momentul potrivit, cu omul potrivit și ulterior – preferabil – să vă căsătoriți. Glumesc.
Cum să pun problema? Mintea mea era ca o ciorbă scursă într-un rucsac.
Trebuie să-i prezint frumos problema mea, față în față, și să vorbim ca oamenii. Mi-am promis că o să dorm bine, ca să merg odihnit la negociere, pentru a ajunge mai aproape de o soluție decât de un dosar penal. Și că o să negociez exemplar, nu ca românii care sar direct la conflict sau umblă după ei cu punguța de feromoni de crap.
Așa că am petrecut noaptea la un bun prieten, ca să dorm bine și să fiu fresh la negociere.
Dimineața, la întoarcere, am schimbat câteva vorbe cu vecinul de la 1, văduv – pe care între timp l-am și iertat că fumează pe casa scării – și am aflat că Gorila Iubirii este un șofer de tir, actualmente fără job, care-și petrece ziua pe la cârciumă, compensând anii de nebăut, iar seara se desfășoară cu iubita lui, vânzătoare în mall. Am mai aflat că birtul lui se închidea la 02:00, la 02:20 era acasă, iar la și jumate începea acțiunea.
În timp ce urcam scările spre el, mi-era clar că tonul pe care îl voi folosi cu domnul tirist avea să determine rezultatele negocierii. Nu voiam să sun ca Inchiziția Victoriană, dar nici ca un papă lapte care poate fi călcat în picioare de un tirist fără tir.
Confruntarea.
Am bătut la ușă. Secunde de nesuportat. I-am auzit pașii grei. S-a deschis ușa. În fața mea stătea o gorilă păroasă, cu cămașa desfăcută până la ombilic.
– Vecine, am început, vreau să te rog să mă ajuți cu ceva. Mi-e greu s-o zic, dar uite, noaptea când veniți din oraș și vreți să vă distrați între voi, m-ar ajuta tare mult dacă ați face-o mai discret așa, că tremură tavanul și sincer să-ți spun, mă cam treziți...
În acest moment eu eram super pregătit pentru dialog. Dacă ar fi protestat, i-aș fi zis că sunt medic și salvez vieți. Dacă ar fi mințit, i-aș fi zis că îl înțeleg, aș fi mers pe empatie.
N-a fost să fie.
Vecinul tirist s-a uitat direct în ochii mei, a făcut un scurt „Horc”, ceva sunet dubios, ce părea că se aude direct din burta lui, și mi-a închis ușa în nas. După acest scurt dialog klingonian, am coborât la trei, am deschis ușa apartamentului în care stau, m-am aruncat pe canapea, ca un actor care a ratat audiția vieții lui.
A doua zi m-am întâlnit cu partenera lui. Vă imaginați că o știam deja după sunetul plăcerii ei, dar nu i-am auzit niciodată vocea vorbită. Era îmbrăcată fashion-trashy. Unghii lungi, coral. Zâmbea larg la mine, cu subînțeles. Părea că, într-un fel dubios, îi sunt simpatic și că este pe punctul de a-mi zice ceva senzual.
Nu mi-a zis nimic. Sau, mă rog, mi-a transmis ceva prin zâmbetul ei, dar eu, când vine vorba despre vecini, nu pun botul la mesaje subliminale.
Epilog.
Lunile au trecut în viteză. Toamna aurie a învăluit cartierul nostru, și, așa cum au început partidele de amor, la fel de brusc s-au și terminat.
Gorila Iubirii, am aflat ulterior, s-a reangajat la o firmă de transport. Face ture lungi și este prea obosit pentru acțiune.
Prietena lui, în schimb, n-a încetat să-mi zâmbească la fel de cald ca-n prima zi când ne-am văzut în casa scării.