Nostalgia.
Copilăria.
Zeci de mii de oameni se adună în social media și dau inimioare cu dor unor poze cu ulițe vechi, prăfuite, mămuci în câmp sau ciorbele copilăriei lor.
Alți zeci de mii de oameni zâmbesc superior. Comentatorii luminați le explică nostalgicilor, musai pe un ton superior, cât de retrograzi sunt și că nu înțeleg nimic din adevărata dramă a satului românesc.
De fapt, ei, lucizii, ne zic că toți ăia cu dor și like sunt niște pășuniști cu memoria scurtă care au uitat dogoarea soarelui pe câmp și bătăile de după nucul din fața birtului. În paralel, le recomandă naivilor să citească statistici despre PIB-ul în creștere al orașelor magnet, beneficiile economiei actuale și gradul redus de alfabetizare la început de secol.
Bineînțeles că satul ăla are și a avut de toate, și bune, și rele. Muncă grea, sinucideri, morți spiritual și intelectual, eșuați la coada vacii, zbateri, probleme crunte de sărăcie, decese din cauza unor dinți netratați.
La sat și astăzi avem o inegalitate cruntă. Sate fantomă în care încă găsești copii cu muci negri la marginea drumului și fete măritate la 16 ani. Case fără curent. Familii rupte între Italia și România.
În sărăcie, oriunde în lume, dincolo de dramele individuale, soarele răsare și viața se întâmplă. Există puls. Se mai bea. Se mai râde. Se mai face dragoste. Mai iese o baghetă de usturoi din cuptor. O pisică se mai freacă de piciorul omului.
Pentru cei care au copilărit “la sat”, satul românesc nu e doar statistică. E viață și amintiri.
O generație are în sânge și-n nări mirosul de fân, sunetul de talăngi, niște coline, o cămară rece de lut – tot ce a contat când ai fost copil. Mirosul baticului albastru cu flori argintii. Bunica.
Intimitatea. Textura.
Un lemn peste care treci mâna. O lună plină. Un acoperiș văzut din vârful unei căruțe de fân. Un pervaz verde cu vopseaua roasă. O mână bronzată.
Fragilitatea.
Primul fluture pe care l-ai ucis din greșeală.
Comunitatea
Familii mari, tribale, adunate în jurul unei sobe. Râzând cum nici un corporatist n-a râs niciodată, pentru că simte o tensiune continuă în plexul solar.
Au fost oameni simpli, au fost brute, au fost oameni cu palma groasă, au fost monștri, țărani solari, țărani conservatori. Homofobi. Unii știau să cânte. Violenți, funny, avari. Împăciuitori, vegani în post. Cu sechele de război. Bătăi primite. Bătăi date. Flori de câmp culese.
Ei nu mai sunt.
Cei au copilărit în satele noastre au tot dreptul.
Au tot dreptul să le fie dor.
Lăsați dorul altora în pace.