O lume moare domol și simți schimbarea în aer.
Moare lumea bărbaților-figuri-publice cu gesturi didactice și mâini ce fac ample semicercuri în aer. Cele trei degete tensionate – cel mare, arătătorul și cel mijlociu – în formă de piramidă, cu care dau bobârnace imaginare oamenilor simpli, femeilor și copiilor leneși. Bărbați cu dicția (tele)enciclopedică și exprimarea fluviu, doxă de cărți, erudiți.
E ceva interesant la specia bărbatului diplomat cu ambiții ascunse – migranții din tărâmul ideilor în politică sau afaceri. Lungul drum din bibliotecă sau din “birourile ministerului” pe maidanul politic. Îi vezi în dezbateri: confuzi de neștiința altora, surprinși când cineva-și înfige colții în gâtlejul lor, de parcă e prima oară când au de-a face cu poporul. La unii e stranie răceala pe care o emană și lipsa umorului. Când râd, râsul lor întotdeauna taie în ceva. Umorul, strat inexistent în personalitatea lor. Alții sunt calzi ca perna de dimineața, bonomi, centriști, consilieri fideli, adjuvanții unor politicieni – dar tot ridică degetele în aer când ajung, în rarele moment de debate, pe scenă.
Pe maidanul politic, în afaceri et co., în locurile unde pământul tremură sub tine și vezi magma, n-a contat niciodată eleganța diplomaților. Cei mai mulți dintre ei, într-o dezbatere politică, n-au idei. Interpretează legi, proceduri obscure, regulamente prăfuite, concepte călduțe.
Într-o dezbatere politică servesc doar definiții complete. Au frica de a nu fi înțeleși greșit. Vin din birouri în care scriu comunicate îngrijite și toți se feresc de cuvintele polisemantice care, prin imprecizia lor, te pot băga în belele.
Diplomații “Exocoetidae”, peștii zburători din mare, niciodată nu vor deveni păsări. Iluzia că zbori, prin spuma unor cuvinte sofisticate, apoi inevitabil planezi, te ridici, efort continuu, planezi. Nici vorbă să fii un uliu. Condiția peștelui cu aripi. Binom similar: bancă – antreprenor, părinte – adolescent, artist – critic, etc.
Nu știm ce urmează și dacă bărbații viitorului vor fi urmări acești bărbați cu degete ridicate în aer. Nu pare.
Din străfundul mării care i-a înghițit pe acești oameni obosiți se ridică monștrii de care nici nu am auzit. Oameni cu limba de argint și magnetismul unor vânzători de lalele.
Who knows what lies ahead.
Nu lăsa viitorul să-ți strice liniștea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleași arme ale rațiunii cu care lupți astăzi împotriva prezentului.
Marcus Aurelius