Am încercat, pe bune. M-am dus până acolo fără prejudecăți și mi-am plătit biletul.
M-am lăsat dus de rațiune – da, trebuie să existe stand-up de calitate în România. Te uiți la un George Carlin sau la titanii stand-up-ului american și-i auzi cum taie prin temele sociale ale Americii. Activism. Anticapitalism. Și-ți zici, băi, sigur se găsesc și-n România câțiva oameni brici care să se atingă de temele noastre sociale arzătoare.
Te duci în 2024, mă rog, în 2025, la un stand-up și ieși buimac. OK, I get it, e un spațiu liber de orice constrângeri, dar totuși. 9 din 10 comedianți români au o fixație pentru organe(le lor) genitale și scatofilie.
Un infantilism îngrozitor. Am ieșit din sală cu un sentiment pregnant de jenă, indus de glumele acestor băr-băieți despre femei.
De unde vin și cum prind rădăcini toate glumițele porcos-misogine în spațiul românesc?
În afară de mici grupuri feministe ori activiști loud and proud, România care râde dă din umeri când vine vorba de micro-agresiunile misogine livrate prin umor, din categoria celor secundare, indirecte, percepute în societate ca fiind nevinovate. Ei, relaxează-te și tu, ce naiba, nu mai ai simțul umorului. Glume porcoase spuse cu cea mai mare naturalețe la mesele bărbaților, unde câte o femeie jenată trebuie să înghită bancurile funny, altfel nu e de comitet.
De fapt, ce vreau să zic, că umorul ăsta basic-ofensiv de stand-up e bine mersi livrat și în viața reală.
Inscripții amuzante despre femei, în varii locuri publice: toalete, holurile cabinetelor, mașinile taximetriștilor, stațiile de autobuz. Un umor depreciativ care subliniază natura așa-zis clevetitoare a femeilor, frivolitatea acestora sau caracterul lor accesoriu la bărbați.
Sunt probabil decenii de umor românesc de gender plasat nu doar în locurile unde (aproape) totul este permis – cum ar fi show-urile de stand-up ori în filme tip comedie ușurică de duminică –, ci și în spații unde umorul nu ar avea ce să caute în forma sa misogină: instituții publice, paginile de social media ale unor companii de top, conferințe de business.
Umorul este contextual, mă trag de mânecă. Vremuri, spații, istorii care au stat sub semnul umorului dur și deșănțat nu pot fi judecate cu măsura prezentului, îmi spun. Nu e cazul să ne ofensăm sau să interzicem lucruri, mi se zice. OK guys, înțeleg, nu trebuie nimic anulat – there is no need to cancel anything – dar o delimitare a spațiului unde glumițele pot fi livrate ar fi absolut necesar.
Iată și o imagine din tezaurului istoriei, din celebrul Almanah Urzica, 1973, adică de acum 52 de ani. Am recuperat acest exemplar dintr-un tomberon.
Două întrebări:
Ce facem cu persoanele publice care glumesc așa cum glumesc comedianții de stand-up?
Una este să râzi deșănțat de bancuri cu label-ul de “neveste cicălitoare”, la un foc de tabără, amețit de niște vin de casă, parțial conștient, într-un cadru intim, cu cel mai bun amic de care te leagă o tinerețe, iar alta este să fii un tânăr radioman și să ciripești glumițe misogine la emisiunile de dimineața.
Cum negociem cu generația porcoasă?
Generația porcoasă e generația dură, cea care a dobândit putere sau capital. Poate glumi oricum, oriunde, cu oricine, mai ales despre femeile din jur. Business-mani de succes. Politicieni. Influensări. Universitari. Stai cu ei și ești ca apa – asculți, legi o conversație, ajungi la copilărie, familie. Vorbești despre bani, corupție, deal-uri, viitor, țară. Apoi trece pe lângă voi o femeie tânără, iar el se apleacă câtre tine și-ți șoptește pe un ton intim: “ai văzut bunăciunea asta, ehei, ce-aș mai (_____)-o, dacă aș fi puțin mai tânăr.”
Șoapta porcoasă a unei generații. O șoaptă care se aude de câteva decenii.