Tinere, pleacă. Serios, pleacă din România.
Pleacă dacă familia ți-a tăiat aripile. Pleacă din colivia familiilor isterice. Pleacă din raza taților încruntați. Pleacă fără să iei cu tine ciorba maică-tii. Fă-ți ciorba ta. Sau mănâncă supă cremă. Sau burger. Știi ce? Mănâncă ce vrei tu!
Stai dacă iubești. Pentru iubire trebuie musai să stai, că doar nu vrei să te gândești la el toată viața. Stai, apoi plecați. Sau stați.
Pleacă dacă nu-ți place vremea de acasă. Pleacă undeva lângă mare. Nu trebuie să explici nimănui de ce iubești cerul azuriu și oamenii cu accent ondulat dintr-o țară oarecare. Toți îți vor zice că vei “habitua”. Bun, și ce? Pleacă.
Pleacă dacă țara ți-a omorât un om drag. N-ai nicio obligație să respiri aerul unor instituții criminale. Nu ești frate cu nosocomialele.
Stai dacă iubești colinele Transilvaniei, nisipul din deltă, pădurile Moldovei sau norii din Maramureș și râsul bucureștencelor. Stai și nu vorbi de rău hectarele pe care te simți acasă.
Pleacă fără să zici nimic. Poate ieși la o cafea și nu te mai întorci. E OK, nu uita pașaportul.
Pleacă pentru bani, nu sta pentru bani.
Pleacă chiar dacă nu știi cu câți covrigi umblă câinii în coadă acolo unde te vei duce. Nu contează. Pui tu covrigii.
Stai dacă poți schimba ceva.
Stai dacă vezi cum se stinge viața-n părinții tăi. Stai dacă chipuri vechi îți zâmbesc pe stradă. Stai pentru comunitate, dacă o ai.
Stai, pleacă, dar nu lăsa decizia pe mâna altora.