Nepoții, veriga roz între generații, care astăzi visează, ca mine, la o căsuță albastră, retrasă, undeva într-un sat cu nume greu de pronunțat. Un vis neo-rural, dar fără travaliul de pe câmp.
Părinții lor, generația frig, generația sapă, toaletă în fundul curții, nici nu vor să audă de sat. Numai dacă satul e lipit de oraș - satul dormitor, adică. Semidetașați. Își amintesc noroiul, penele de curent, camerele mici, pereții reci. De acolo, din acele sate fără locuri de muncă, se fuge.
Nepoții, ziceam, văd câmpuri verzi, peste care trece un vânt domol și transformă iarba-n valuri ce foșnesc. Via, perele putrezite, iarba cosită. Animalele. Un cal majestuos. Un cal, cu privirea lui oarecare, în care nepoții citesc resemnare ori ceva feeling.
Părinții lor, crescuți cu greu la sat. Cel mai mult au suferit sensibilii, temperamentalii, cei alcătuiți slab. Oasele lor și firele de mușchi care pocneau la fiecare ieșire pe câmp. Apoi, iarna. Tortura zăpezii și hainele care niciodată nu țineau de cald. Ori cele care țineau, dar erau grele de te striveau. Fuga la oraș, soluția.
Nepoții, feriți, cocoloșiți, atașați de mirosul umed din curte, de găinile blege. Copiii adormeau cu ochii-n grinzile superbe de lemn. Azi, nepoții adulți, când trec pe lângă o casă distrusă, în bocancii lor tehnici de la Decathlon, și văd o grindă din aia maro, ce strigă ceva spre cer, dintr-un maldăr de cărămizi ori din noroiul pereților din lut, topiți de timp, au un nod în gât. Părinții lor văd un morman de ceva, care acoperă niște amintiri ce merită acoperite.
Iată, grinda bunicilor mei, își zice un nepot.
Unii dintre acești nepoți, după ce ajung acasă, se uită în e-banking și-și caută pe OLX o casă țărănească pe care s-o salveze.
Să se salveze puțin.
(Am tot făcut aceste ilustrații cu AI, prompturi pe stilul lui Van Gogh. Le folosesc și le detest. Va trebui să-mi scot aparatul foto în curând. Mă uit la ilustrațiile astea și mintea mea nu le poate da substanță.
Nu sunt reale, pentru că nu ies din mâna unui om. O poză proastă, declanșată cu intenție, e infinit mai umană decât toate ilustrațiile astea. Oribil și drăguț, până la un punct. Dilema mea.)